Dum, Mai 27th, 2018

Jaguar a înregistrat denumirea „J-Pace”: britanicii vor lansa un nou SUV în 2021

Jaguar continuă ofensiva în segmentul SUV. Britanicii au înregistrat denumirea „J-Pace”, iar surse apropiate companiei spun că debutul noului model este programat pentru 2021.

Jaguar a înțeles că publicul își dorește SUV-uri, iar în ultima perioadă a venit cu soluții pentru a câștiga și mai mult din piața existentă. Dar constructorul britanic nu se mulțumește doar cu E-Pace (foto), F-Pace și I-Pace (primul SUV electric produs de un constructor european).

Conform unor zvonuri apărute în urmă cu câteva săptămâni, Jaguar are în plan lansarea unui nou SUV. Acum, aflăm că numele „J-Pace” a fost înregistrat de oficialii constructorului britanic, iar surse apropiate companiei spun că debutul este programat pentru 2021.

Noul SUV promite numeroase elemente specifice segmentului de lux și, cel mai probabil, va împrumuta arhitectura, tehnologiile și sistemele de propulsie din gama Range Rover.

În plus, se anticipează că J-Pace va beneficia de un design nou în gama constructorului. Viitorul Jaguar J-Pace o să aibă un rol important pe piața din China, iar ținta constructorului britanic se îndreaptă către modelul Porsche Cayenne.

Via | Autocar www.automarket.ro

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved